Noi modificari in domeniul transporturilor rutiere - Contract de munca
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Buna ziua! Sunt Simona, Asistentul tau personal.
Click daca ai nevoie de ajutor!
X
Tine-ma minte

Ati uitat parola? Click aici pentru a recupera user/parola

Nu aveti cont?
X

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

X

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

Contul meu Inregistrare cont Testare gratuita
PortalCodulMuncii.ro
Portal actualizat la 26 Aprilie 2024
Un produs marca Rentrop&Straton

Noi modificari in domeniul transporturilor rutiere

Raspuns oferit de PortalCodulMuncii.ro
 PortalCodulMuncii.ro
contabil
28 Feb 2022

Ordonanta Guvernului nr. 12 din 31 ianuarie 2022 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul transporturilor rutiere, publicata in Monitorul Oficial nr. 98 din 31 ianuarie 2022

Avand in vedere ca Regulamentul (UE) 2020/1.055 al Parlamentului European si al Consiliului din 15 iulie 2020 de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.071/2009, (CE) nr. 1.072/2009 si (UE) nr. 1.024/2012 in vederea adaptarii acestora la evolutiile sectorului transportului rutier, parte din pachetul legislativ Mobilitate I, se aplica incepand cu 21 februarie 2022,
tinand cont de faptul ca Directiva (UE) 2020/1.057 a Parlamentului European si a Consiliului din 15 iulie 2020 de stabilire a unor norme specifice cu privire la Directiva 96/71/CE si la Directiva 2014/67/UE privind detasarea conducatorilor auto in sectorul transportului rutier si de modificare a Directivei 2006/22/CE in ceea ce priveste cerintele de control si a Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012, de asemenea parte din pachetul legislativ Mobilitate I, se aplica incepand cu 2 februarie 2022, data pana la care trebuie transpusa in legislatia nationala,
luand in considerare faptul ca reglementarile nationale in vigoare pe domeniile reglementate de cele doua acte legislative din pachetul Mobilitate I sunt cuprinse in Ordonanta Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificarile si completarile ulterioare, si in Ordonanta Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducatorilor auto si utilizarea aparatelor de inregistrare a activitatii acestora, aprobata cu modificari prin Legea nr. 371/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, iar competentele de control ale Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier - I.S.C.T.R. pe domeniile vizate de cele doua ordonante sus-mentionate se regasesc in principal in Ordonanta Guvernului nr. 26/2011 privind infiintarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier, aprobata cu modificari prin Legea nr. 18/2012, cu modificarile si completarile ulterioare,
in conditiile in care componenta de detasare a conducatorilor auto din Directiva (UE) 2020/1.057 are incidenta pe domeniul reglementat de Legea nr. 16/2017 privind detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale, cu modificarile si completarile ulterioare,
pentru asigurarea la nivel national a cadrului de aplicare a prevederilor art. 6 alin. (10) din anexa nr. 31 partea A sectiunea 2 la Acordul comercial si de cooperare intre Uniunea Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, pe de o parte, si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, pe de alta parte, a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.055/2020 si a transpunerii Directivei (UE) 2020/1.057, in vederea indeplinirii obligatiilor Romaniei de stat membru al Uniunii Europene de implementare la nivel national a legislatiei Uniunii Europene,
in temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 1 pct. VI.2 din Legea nr. 311/2021 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante,

Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta.

Art. I. – Ordonanta Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 625 din 2 septembrie 2011, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. Articolul 8 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 8. – Ministerul Transporturilor si Infrastructurii este autoritatea competenta pentru aplicarea acordurilor si conventiilor internationale, bilaterale sau multilaterale, din domeniul transporturilor rutiere, la care Romania sau Uniunea Europeana este parte."

2. Articolul 9 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 9. – (1) Pentru a avea acces la ocupatia de operator de transport rutier, intreprinderile trebuie sa indeplineasca cerintele prevazute la art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind conditiile care trebuie indeplinite pentru exercitarea ocupatiei de operator de transport rutier si de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica intreprinderilor care efectueaza exclusiv operatiuni de transport rutier international contra cost, intreprinderilor care efectueaza exclusiv operatiuni de transport rutier national contra cost si intreprinderilor care efectueaza atat operatiuni de transport international, cat si operatiuni de transport rutier national contra cost cu ajutorul unor autovehicule sau combinatii de vehicule a caror masa maxima autorizata depaseste 2,5 tone.
(3) Pana la data de 21 mai 2022 dispozitiile prezentei ordonante privind accesul la ocupatia de operator de transport rutier nu se aplica intreprinderilor de transport rutier de marfuri care desfasoara operatiuni de transport national si/sau international cu ajutorul unor autovehicule sau combinatii de vehicule a caror masa maxima autorizata depaseste 2,5 tone, dar nu mai mult de 3,5 tone."

3. Articolul 10 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 10. – (1) Intreprinderile se autorizeaza pentru accesul la ocupatia de operator de transport rutier prin inregistrare in Registrul electronic national al operatorilor de transport rutier, pastrat si gestionat de autoritatea competenta.
(2) Datele care se inscriu in Registrul electronic national al operatorilor de transport rutier contin cel putin informatiile prevazute la art. 16 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.
(3) Modalitatile privind completarea si gestionarea registrului prevazut la alin. (1), precum si actualizarea datelor aferente operatorilor de transport rutier se stabilesc de catre autoritatea competenta prin norme."

4. La articolul 11, litera c) se abroga.

5. Articolul 12 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 12. – (1) In vederea respectarii cerintei privind competenta profesionala, intreprinderea trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa desemneze o persoana fizica in functia de manager de transport in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;
b) managerul de transport sa fie titular al certificatului de competenta profesionala obtinut in conformitate cu prevederile art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, in baza pregatirii profesionale initiale, urmata de o examinare, in conditiile stabilite de catre autoritatea competenta prin norme.
(2) In cazul in care o intreprindere nu indeplineste cerinta privind competenta profesionala in conditiile prevazute la alin. (1), aceasta poate desemna o persoana fizica care sa indeplineasca conditiile prevazute la art. 4 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.
(3) In calitate de manager de transport, persoana fizica mentionata la alin. (2) poate sa conduca activitatile de transport a cel mult patru intreprinderi diferite, efectuate cu ajutorul unui parc auto cu o capacitate maxima combinata de 50 de vehicule.
(4) Detinatorii de certificate de competenta profesionala au obligatia de a urma cursuri pentru pregatirea profesionala periodica in domeniile enumerate in anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, la intervale de cel mult 10 ani, care se finalizeaza printr-o evaluare privind actualizarea cunostintelor, in conditiile stabilite de catre autoritatea competenta prin norme.
(5) Detinatorii de certificate de competenta profesionala care nu au mai condus o intreprindere de transport rutier de marfa sau o intreprindere de transport rutier de persoane in ultimii 5 ani au obligatia de a urma cursuri de pregatire profesionala periodica, care se finalizeaza printr-o evaluare privind actualizarea cunostintelor, in conditiile stabilite de catre autoritatea competenta prin norme.
(6) In vederea actualizarii cunostintelor pe care le detin, managerii de transport au obligatia sa urmeze cursuri pentru pregatirea profesionala continua, care se finalizeaza printr-o evaluare privind actualizarea cunostintelor, in conditiile stabilite de catre autoritatea competenta prin norme.
(7) Orice modificare intervenita in legatura cu managerul de transport desemnat, de natura sa afecteze respectarea cerintei privind competenta profesionala, se comunica autoritatii competente de catre operatorul de transport rutier in maximum 15 zile de la data cand a intervenit modificarea."

6. Articolul 13 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 13. – In vederea respectarii cerintei de a avea un sediu real si stabil pe teritoriul Romaniei, intreprinderea trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa aiba un sediu situat pe teritoriul Romaniei in incinta caruia isi pastreaza originalele principalelor sale documente de lucru, indiferent daca acestea sunt in format electronic sau in orice alt format, in special contractele sale de transport, documentele referitoare la vehiculele aflate la dispozitia intreprinderii, documentele contabile, documentele de gestionare a personalului, contractele de munca, documentele privind asigurarile sociale, documentele continand date referitoare la operatiunile de transport alocate conducatorilor auto si la detasarea acestora, documentele continand date referitoare la cabotaj, la durata de conducere si perioadele de repaus si orice alt document la care inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier, denumit in continuare I.S.C.T.R., trebuie sa aiba acces, in scopul verificarii respectarii de catre intreprindere a conditiilor prevazute de prezenta ordonanta;
b) sa organizeze activitatea parcului sau de vehicule in asa fel incat sa se asigure ca vehiculele aflate la dispozitia intreprinderii si folosite in transportul international se intorc la unul dintre centrele operationale din Romania in termen de opt saptamani de la plecarea din acesta;
c) sa fie inregistrata la Oficiul National al Registrului Comertului;
d) sa fie supusa impozitului pe profit/impozitului pe venit si, dupa caz, sa aiba un cod de inregistrare in scopuri de TVA, in cazul in care intreprinderii i se aplica dispozitiile art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare;
e) sa dispuna de unul sau mai multe vehicule care sunt inmatriculate sau puse in circulatie si autorizate pentru utilizare in Romania, indiferent daca toate vehiculele respective se afla in proprietatea sa sau sunt detinute in temeiul unui contract de vanzare in rate, de inchiriere sau de leasing;
f) sa isi desfasoare efectiv si in permanenta activitatile administrative si comerciale cu ajutorul echipamentelor si instalatiilor corespunzatoare la sediul situat in Romania, potrivit lit. a), si sa isi gestioneze operatiunile de transport efectiv si permanent utilizand vehiculele prevazute la lit. g) cu ajutorul echipamentelor tehnice corespunzatoare situate in Romania;
g) sa aiba la dispozitie in permanenta si in mod obisnuit un numar de vehicule care respecta conditiile prevazute la lit. e) si de conducatori auto al caror loc de stationare obisnuit se afla la un centru operational din Romania; in ambele cazuri numarul acesta este proportional cu volumul operatiunilor de transport efectuate de intreprindere."

7. Articolul 14 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 14. – (1) In vederea respectarii cerintei privind buna reputatie, intreprinderea si managerul de transport al acesteia trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) intreprinderea si/sau managerul de transport al acesteia nu au/a fost condamnati/condamnat(a) sau sanctionati/sanctionat(a) conform prevederilor art. 6 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;
b) intreprinderea si/sau managerul de transport si-au/si-a pierdut buna reputatie pentru incalcarile grave prevazute in anexa nr. IV la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, fiind declarati/declarat(a) inapti/inapt(a) conform art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, si a intervenit reabilitarea.
(2) In cazul prevazut la alin. (1) lit. b), intreprinderea/managerul de transport se considera reabilitata/reabilitat dupa o perioada de cel putin un an de la data pierderii bunei reputatii si numai dupa ce managerul de transport face dovada ca a promovat un examen referitor la domeniile enumerate in partea I din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, pentru redobandirea certificatului de pregatire profesionala.
(3) Pana la luarea masurii de reabilitare in conformitate cu prevederile alin. (2), certificatul de competenta profesionala al managerului de transport declarat inapt isi pierde valabilitatea in toate statele membre.
(4) I.S.C.T.R. elaboreaza procedura administrativa privind pierderea bunei reputatii a intreprinderii/managerului de transport, prevazuta la art. 6 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, care se aproba prin ordin al ministrului transporturilor si infrastructurii, avandu-se in vedere cel putin urmatoarele:
a) efectuarea unei verificari la sediul intreprinderii;
b) analiza sanctiunilor aplicate intreprinderii/managerului de transport."

8. Articolul 15 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 15. – (1) In vederea respectarii cerintei privind capacitatea financiara, intreprinderea trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa demonstreze, pe baza conturilor anuale certificate de un auditor financiar/expert independent, ca dispune in fiecare an de capital si rezerve in valoare totala de cel putin 9.000 EUR, pentru primul autovehicul utilizat, de 5.000 EUR pentru fiecare autovehicul suplimentar sau combinatie suplimentara de vehicule utilizat(a) cu o masa maxima autorizata care depaseste 3,5 tone si de 900 EUR pentru fiecare autovehicul suplimentar sau combinatie suplimentara de vehicule utilizat(a), cu o masa maxima autorizata care depaseste 2,5 tone, dar nu depaseste 3,5 tone;
b) sa demonstreze, pe baza conturilor anuale certificate de un auditor financiar/expert independent, ca dispune in fiecare an de capital si rezerve in valoare totala de cel putin 1.800 EUR pentru primul vehicul utilizat si de 900 EUR pentru fiecare vehicul suplimentar utilizat, in cazul intreprinderilor care exercita ocupatia de operator de transport rutier de marfuri numai cu ajutorul unor autovehicule sau combinatii de vehicule a caror masa maxima autorizata depaseste 2,5 tone, dar nu depaseste 3,5 tone;
c) intreprinderea si/sau managerul de transport al acesteia sa nu fie in stare de faliment, in situatie de insolventa fara a avea un plan de reorganizare aprobat, in stare de dizolvare sau de lichidare, potrivit legii.
(2) In situatia in care intreprinderea nu dovedeste detinerea capitalului si rezervelor financiare in conditiile prevazute la alin. (1), aceasta poate demonstra indeplinirea capacitatii financiare printr-un certificat, cum ar fi o garantie bancara sau o asigurare, inclusiv o asigurare de raspundere profesionala eliberata de una sau mai multe banci sau alte institutii financiare, inclusiv societati de asigurare.
(3) In lipsa conturilor anuale certificate, prevazute la alin. (1) lit. a), pentru anul inregistrarii unei intreprinderi, o intreprindere poate demonstra respectarea cerintei privind capacitatea financiara printr-un certificat, cum ar fi o garantie bancara, un document eliberat de o institutie financiara care stabileste accesul la credit in numele intreprinderii sau o asigurare, inclusiv o asigurare de raspundere profesionala eliberata de una sau mai multe banci sau alte institutii financiare, inclusiv societati de asigurare."

9. Articolul 16 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 16. – (1) Verificarea indeplinirii de catre operatorul de transport rutier a conditiilor care au stat la baza eliberarii licentei de transport/licentei comunitare, respectiv a indeplinirii de catre intreprinderea de transport rutier in cont propriu a conditiilor care au stat la baza eliberarii certificatului de transport in cont propriu se efectueaza la sediul acestora, cel putin o data la 5 ani si, motivat, ori de cate ori se impune, in conditiile legii.
(2) Verificarea periodica prevazuta la alin. (1) se efectueaza cu prioritate la sediul operatorilor de transport rutier/intreprinderilor de transport rutier in cont propriu care prezinta risc crescut, conform art. 12 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009."

10. Articolul 21 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 21. – Certificatul de transport in cont propriu se acorda de catre autoritatea competenta intreprinderilor care respecta cerintele privind buna reputatie si competenta profesionala, prin indeplinirea conditiilor prevazute la art. 12 si 14."

11. La articolul 25, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Transportul rutier contra cost se poate efectua in afara spatiului Uniunii Europene cu un ansamblu de vehicule doar in conditiile in care semiremorca/remorca este inmatriculata in conformitate cu prevederile acordurilor si conventiilor internationale la care Uniunea Europeana sau Romania este parte, dupa caz."

12. Articolul 27 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 27. – (1) Operatiunile de transport rutier de marfuri contra cost in regim de cabotaj se efectueaza in conformitate cu prevederile art. 8 si 9 din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009.
(2) Prevederile art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 se aplica si in cazul segmentelor rutiere initiale sau finale efectuate pe teritoriul Romaniei de operatorii de transport rutier de marfuri nerezidenti, in cadrul unor operatiuni de transport combinat intre Romania si un alt stat membru al Uniunii Europene.
(3) Operatorii de transport rutier de marfuri nerezidenti nu pot sa efectueze pe teritoriul Romaniei operatiuni de cabotaj cu acelasi vehicul sau, in cazul unei combinatii cuplate de vehicule, cu autovehiculul aceluiasi vehicul, pentru o perioada de patru zile ulterioara incheierii operatiunii de cabotaj din Romania.
(4) Se considera ca operatiunile de cabotaj efectuate in Romania de catre un operator de transport rutier de marfuri nerezident respecta prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 si ale prezentei ordonante numai daca operatorul de transport rutier de marfuri care le efectueaza poate prezenta dovezi clare privind transportul international care a precedat respectivele operatiuni de cabotaj, precum si privind fiecare operatiune ulterioara de cabotaj efectuata. In cazul in care vehiculul s-a aflat pe teritoriul Romaniei in perioada de patru zile precedenta transportului international, operatorul de transport rutier de marfuri nerezident prezinta dovezi clare si cu privire la toate operatiunile care au fost desfasurate in perioada respectiva.
(5) Dovezile prevazute la alin. (4) se prezinta sau se transmit inspectorilor din cadrul I.S.C.T.R., la cerere si pe durata controlului in trafic. Acestea pot fi prezentate sau transmise electronic, utilizandu-se un format structurat modificabil care poate fi folosit direct de computere pentru stocare sau procesare, cum ar fi scrisoarea electronica de trasura (e-CMR) in temeiul Protocolului aditional de la Geneva la Conventia privind Contractul de transport international rutier de marfuri (CMR) cu privire la scrisoarea electronica de trasura din 20 februarie 2008, la care Romania a aderat prin Legea nr. 29/2019 pentru aderarea Romaniei la Protocolul aditional privind scrisoarea electronica de insotire, adoptat la Geneva la 20 februarie 2008, la Conventia referitoare la contractul de transport rutier international de marfuri pe sosele (CMR), incheiata la Geneva la 19 mai 1956. In cursul controlului in trafic, conducatorul auto are permisiunea de a contacta sediul central, managerul de transport sau orice alta persoana sau entitate pentru a furniza, inainte de terminarea controlului in trafic, oricare dintre dovezile prevazute la alin. (4)."

13. Articolul 29 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 29. – Operatiunile de transport rutier de marfuri contra cost in regim de cabotaj efectuate de catre operatorii de transport rutier din tarile din afara Uniunii Europene sunt interzise daca acordurile si conventiile bilaterale sau internationale din domeniul transporturilor rutiere la care Uniunea Europeana sau Romania este parte nu prevad altfel."

14. La articolul 32, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Transportul rutier international contra cost de marfuri intre Romania si statele din afara Uniunii Europene se efectueaza conform prevederilor prezentei ordonante, ale normelor metodologice de punere in aplicare a acesteia, precum si ale acordurilor si conventiilor internationale la care Romania sau, dupa caz, Uniunea Europeana este parte."

15. La articolul 44, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Transportul rutier international contra cost de persoane intre Romania si statele din afara Uniunii Europene se efectueaza pe baza prevederilor prezentei ordonante si ale acordurilor si conventiilor internationale la care Romania sau, dupa caz, Uniunea Europeana este parte."

16. Dupa articolul 46 se introduce un nou articol, articolul 461, cu urmatorul cuprins:
"Art. 461. – Masurile de aplicare a dispozitiilor privind detasarea conducatorilor auto, prevazute in anexa nr. 31 partea A la sectiunea 2 din Acordul comercial si de cooperare intre Uniunea Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, pe de o parte, si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, pe de alta parte, denumit in continuare Acordul UE-UK, incalcarile cu caracter contraventional ale acestor dispozitii, precum si sanctiunile contraventionale aplicabile in cazul constatarii incalcarilor se stabilesc prin hotarare a Guvernului."

17. La articolul 85, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Incalcarile prevazute la alin. (1) cu caracter contraventional se clasifica in 4 categorii, dupa cum urmeaza:
a) cele mai grave incalcari;
b) incalcari foarte grave;
c) incalcari grave;
d) incalcari minore."

Art. II. – Ordonanta Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducatorilor auto si utilizarea aparatelor de inregistrare a activitatii acestora, cu modificarile si completarile ulterioare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 565 din 16 august 2007, aprobata cu modificari prin Legea nr. 371/2007, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 4, dupa alineatul (5) se introduc doua noi alineate, alineatele (6) si (7), cu urmatorul cuprins:
"(6) Controlul prevazut la alin. (1) acopera in fiecare an o parte insemnata si reprezentativa a lucratorilor mobili, a conducatorilor auto, a intreprinderilor, a vehiculelor care intra sub incidenta Regulamentului (CE) nr. 561/2006 si a Regulamentului (UE) nr. 165/2014 si a lucratorilor mobili si a conducatorilor auto care intra sub incidenta Hotararii Guvernului nr. 38/2008 privind organizarea timpului de munca al persoanelor care efectueaza activitati mobile de transport rutier, cu modificarile si completarile ulterioare.
(7) Controalele in trafic privind respectarea organizarii timpului de munca al persoanelor care efectueaza activitati mobile de transport rutier se limiteaza la aspectele care pot fi controlate in mod eficient cu ajutorul tahografului si al aparatului de inregistrare conex. Controalele detaliate ale respectarii prevederilor Hotararii Guvernului nr. 38/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, pot fi efectuate numai la sediile intreprinderilor/operatorilor de transport rutier."

2. Articolul 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 5. – (1) Coordonatorul national are urmatoarele atributii principale:
a) coordoneaza activitatea de control, astfel incat: sa fie verificate anual cel putin 3% din totalul zilelor lucrate in cursul anului de conducatorii auto carora li se aplica prevederile prezentei ordonante, iar din totalul zilelor de lucru verificate, cel putin 30% sa fie controlate in trafic, iar cel putin 50% sa fie controlate la sediile intreprinderilor de transport rutier. In cursul controlului in trafic, conducatorul auto are permisiunea de a contacta sediul intreprinderii/operatorului de transport rutier, managerul de transport sau orice alta persoana sau entitate pentru a furniza, inainte de terminarea controlului in trafic, oricare dintre dovezile care nu sunt disponibile la bord. Acest lucru nu aduce atingere obligatiei conducatorului auto de a asigura utilizarea corespunzatoare a aparatelor tahograf;
b) introduce un sistem de clasificare in functie de gradul de risc pentru intreprinderi/operatorii de transport rutier pe baza numarului si a gravitatii incalcarilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006 sau ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014 sau ale Hotararii Guvernului nr. 38/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, constatate pentru fiecare intreprindere/operator de transport rutier, si organizeaza controalele in functie de gradul de risc al intreprinderii/operatorului de transport rutier;
c) colaboreaza cu organismele similare din celelalte state membre ale Uniunii Europene in vederea organizarii unor activitati comune de control/controale concertate;
d) transmite la fiecare 2 ani Comisiei Europene raportari statistice cu privire la activitatea de control, conform prevederilor art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 si ale Deciziei de punere in aplicare (UE) 2017/1.013 a Comisiei din 30 martie 2017 de stabilire a formularului tip pentru raportare mentionat la art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006, denumita in continuare Decizia (UE) nr. 1.013/2017, precum si prevederilor art. 15 din Hotararea Guvernului nr. 38/2008, cu modificarile si completarile ulterioare;
e) colaboreaza cu organismele similare din celelalte state membre ale Uniunii Europene in vederea depistarii si sanctionarii unor eventuale incalcari ale prevederilor Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr. 561/2006, Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3.821/85, Regulamentului (UE) nr. 165/2014, Acordului AETR si/sau Acordului UE-UK, acolo unde exista indicii in acest sens;
f) asigura schimbul de informatii cu organismelor/autoritatile omoloage competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene si, dupa caz, din statele SEE sau Confederatia Elvetiana, in conformitate cu art. 22 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006, inclusiv privind respectarea prevederilor prezentei ordonante si ale Hotararii Guvernului nr. 38/2008, cu modificarile si completarile ulterioare;
g) coopereaza cu autoritatile de control competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene si, dupa caz, din statele SEE sau Confederatia Elvetiana, in ceea ce priveste furnizarea de educatie si formare catre personalul de control, bazandu-se in principal pe sistemele existente de aplicare a legii;
h) elaboreaza si aplica o strategie nationala de control al respectarii legislatiei specifice, inclusiv in ceea ce priveste normele speciale privind detasarea conducatorilor auto, strategie care se concentreaza pe intreprinderile clasificate ca prezentand un grad de risc ridicat.
(2) Coordonatorul national efectueaza, cel putin de sase ori pe an, controale in trafic concertate asupra conducatorilor auto si asupra vehiculelor care intra sub incidenta Regulamentului (CE) nr. 561/2006 sau a Regulamentului (UE) nr. 165/2014.
(3) Coordonatorul national depune eforturi, impreuna cu autoritatile de control competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene si, dupa caz, din statele SEE sau Confederatia Elvetiana, pentru a organiza controale concertate la sediile intreprinderilor/operatorilor de transport rutier.
(4) Controalele concertate prevazute la alin. (3) se efectueaza in acelasi timp de catre autoritatile de control a doua sau mai multe state, fiecare actionand pe propriul teritoriu, avand aceleasi obiective principale de control privind aplicarea Regulamentului (CE) nr. 561/2006 si/sau a Regulamentului (UE) nr. 165/2014.
(5) Controalele la sediile intreprinderilor/operatorilor de transport rutier se organizeaza luandu-se in considerare inclusiv experienta anterioara in ceea ce priveste diferitele categorii de transport si de intreprinderi/operatori de transport rutier. Aceste controale se efectueaza si in cazul in care in trafic s-au constatat incalcari grave ale Regulamentului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014, ale prezentei ordonante si/sau ale Hotararii Guvernului nr. 38/2008, cu modificarile si completarile ulterioare.
(6) Pentru a facilita controalele selective in trafic, datele din sistemul national de clasificare in functie de gradul de risc sunt accesibile in momentul controlului tuturor autoritatilor de control competente din Romania.
(7) Institutia responsabila cu gestionarea Registrului electronic national al operatorilor de transport rutier, impreuna cu coordonatorul national, asigura autoritatilor competente din alte state membre accesul direct la informatiile din sistemul national de clasificare in functie de gradul de risc, acordand acces direct, prin intermediul Registrului electronic national, in conformitate cu art. 16 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.
(8) Controalele privind respectarea prevederilor Hotararii Guvernului nr. 38/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, vizeaza o intreprindere daca unul sau mai multi dintre conducatorii auto ai acesteia au incalcat in mod continuu sau grav Regulamentul (CE) nr. 561/2006 sau Regulamentul (UE) nr. 165/2014.
(9) Informatiile transmise Comisiei Europene in conformitate cu alin. (1) lit. d) includ numarul conducatorilor auto controlati in trafic, numarul controalelor la sediile intreprinderilor, numarul de zile lucratoare controlate si numarul si tipul de incalcari semnalate si indica daca se transportau persoane sau marfuri.
(10) Strategia nationala prevazuta la alin. (1) lit. h) se elaboreaza de catre Coordonatorul national si se aproba prin ordin al ministrului transporturilor si infrastructurii."

3. Dupa articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 51, cu urmatorul cuprins:
"Art. 51. – (1) Informatiile furnizate bilateral in conformitate cu art. 22 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 fac obiectul unui schimb intre organismele desemnate notificate Comisiei:
a) cel putin o data la sase luni;
b) la cererea motivata a unui stat membru in cazuri individuale.
(2) Coordonatorul national transmite informatiile cerute de catre un alt stat membru, in temeiul alin. (1) lit. b), in termen de 25 de zile lucratoare de la primirea cererii. Organismele nationale desemnate/notificate pot conveni de comun acord asupra unui termen mai scurt.
(3) In cazurile urgente sau in cazuri care necesita doar o simpla consultare a evidentelor, precum evidentele unui sistem de clasificare in functie de gradul de risc, informatiile solicitate se furnizeaza in termen de trei zile lucratoare.
(4) In cazul in care Coordonatorul national considera ca cererea este insuficient motivata, acesta informeaza in acest sens statul membru solicitant in termen de 10 zile lucratoare de la primirea cererii. Statul membru solicitant trebuie sa furnizeze informatii suplimentare pentru a-si motiva cererea. In cazul in care statul membru solicitant nu poate furniza informatii suplimentare pentru a-si motiva cererea, Coordonatorul national solicitat poate respinge cererea. Statul membru solicitant trebuie sa furnizeze informatii suplimentare pentru a-si motiva cererea.
(5) In cazul in care este dificil sau imposibil sa se dea curs unei solicitari de informatii sau sa se efectueze controale, inspectii sau investigatii, Coordonatorul national informeaza in acest sens statul membru solicitant in termen de 10 zile lucratoare de la primirea cererii si prezinta motive care sa justifice dificultatea sau imposibilitatea respectiva. In acest caz, Coordonatorul national si statul membru solicitant poarta discutii pentru a identifica solutii.
(6) In cazul unor intarzieri persistente in furnizarea informatiilor catre Coordonatorul national, acesta informeaza Comisia in vederea luarii masurilor necesare.
(7) Schimbul de informatii prevazut in prezentul articol este pus in aplicare prin intermediul Sistemului de informare al pietei interne (IMI) instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1.024/2012, denumit in continuare sistemul IMI.
(8) Prevederile alin. (7) nu se aplica schimburilor de informatii prin intermediul unor consultari directe ale registrelor electronice nationale mentionate la art. 16 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009."

4. La articolul 71, dupa alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3)-(5), cu urmatorul cuprins:
"(3) La controalele in trafic se vor verifica, in principal, urmatoarele:
a) respectarea perioadelor de conducere zilnica si saptamanala, a pauzelor si a perioadelor de repaus zilnic si saptamanal;
b) foile de inregistrare pentru zilele precedente care trebuie detinute la bordul vehiculului in conformitate cu art. 36 alin. (1) si (2) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014 si/sau datele inregistrate pentru aceeasi perioada pe cardul conducatorului auto si/sau in memoria aparatului de inregistrare si/sau pe foile imprimate;
c) cazurile de depasire a vitezei permise a vehiculului pentru perioada mentionata la art. 36 alin. (1) si (2) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014, definite ca perioade de peste un minut in care viteza vehiculului este mai mare de 90 km/h pentru vehiculele din categoria N3 sau de 105 km/h pentru vehiculele din categoria M3, categoriile N3 si M3 fiind definite potrivit Regulamentului (UE) 2018/858 din 30 mai 2018 privind omologarea si supravegherea pietei autovehiculelor si remorcilor acestora, precum si ale sistemelor, componentelor si unitatilor tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 si (CE) nr. 595/2009 si de abrogare a Directivei 2007/46/CE;
d) functionarea corecta a aparatului de inregistrare, respectiv identificarea unui posibil abuz asupra aparaturii si/sau a cardului conducatorului auto si/sau a foilor de inregistrare sau, daca este cazul, prezenta documentelor prevazute la art. 16 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006;
e) timpul de lucru saptamanal maxim extins de 60 de ore, alt timp de lucru saptamanal, conform prevederilor Hotararii Guvernului nr. 38/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, numai in cazul in care tehnologia face posibila efectuarea unor controale eficace.
(4) Verificarile efectuate la sediile intreprinderilor/operatorilor de transport rutier vor viza, in plus fata de aspectele prevazute la alin. (3), urmatoarele:
a) respectarea perioadelor saptamanale de repaus si, respectiv, a perioadelor de conducere a vehiculului dintre aceste perioade de odihna;
b) respectarea limitarii la doua saptamani a duratei de conducere a vehiculului;
c) foile de inregistrare, datele si imprimarile provenind de la unitatea montata pe vehicul si de pe cardul conducatorului auto;
d) respectarea timpului de lucru saptamanal mediu maxim, a pauzelor si a cerintelor privind munca de noapte, conform prevederilor Hotararii Guvernului nr. 38/2008, cu modificarile si completarile ulterioare;
e) respectarea obligatiilor care le revin intreprinderilor/operatorilor de transport rutier in conformitate cu art. 8 alin. (8) si (8a) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006.
(5) In cazul in care se constata o incalcare, personalul cu atributii de control, potrivit prezentei ordonante, verifica responsabilitatea partajata a tuturor celor implicati in lantul de transport, precum expeditorii, agentii de expeditie sau contractantii, in special daca dispozitiile contractelor de furnizare de servicii de transport respecta Regulamentul (CE) nr. 561/20016 si Regulamentul (UE) nr. 165/2014."

Art. III. – Ordonanta Guvernului nr. 26/2011 privind infiintarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 625 din 2 septembrie 2011, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 18/2012, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 6, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) In exercitarea atributiilor de serviciu, personalul cu atributii de inspectie si control din cadrul I.S.C.T.R. are dreptul sa opreasca:
a) orice autovehicul care circula pe drumul public si este destinat pentru efectuarea transporturilor rutiere, pentru care I.S.C.T.R. detine atributii de control;
b) masinile autopropulsate pentru lucrari care circula pe drumurile publice, pentru verificarea respectarii starii tehnice si a reglementarilor in vigoare privind masele si dimensiunile maxime admise/autorizate;
c) orice autovehicul utilizat la activitatea de pregatire practica a persoanelor in vederea obtinerii permisului de conducere;
d) orice autovehicul utilizat la activitatea de pregatire practica a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere;
e) tractoare cu roti cu viteza maxima prin constructie mai mare de 40 km/h."

2. La articolul 6, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu urmatorul cuprins:
"(31) Personalul cu atributii de inspectie si control poate opri vehiculele rutiere semnalizand regulamentar din pozitia statica in acelasi mod ca politistii rutieri sau din autovehiculul din dotare aflat in mers."

3. Articolul 9 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 9. – (1) La efectuarea controlului in trafic, personalul cu atributii de inspectie si control are dreptul, in conditiile legii, sa imobilizeze vehiculul rutier in conditii de siguranta si securitate ale transportului si, daca este cazul, sa procedeze la ridicarea placutelor de inmatriculare pana la indeplinirea conditiilor legale pentru continuarea efectuarii transportului. In cazul sanctiunilor aplicate persoanelor fizice sau juridice straine, daca la momentul controlului nu sunt indeplinite conditiile pentru continuarea transportului, se procedeaza, in conditiile legii, dupa cum urmeaza:
a) se imobilizeaza vehiculul pe loc, daca sunt asigurate conditii de siguranta a transportului, sau intr-un spatiu destinat acestui scop, situat in apropierea locului ales pentru control;
b) se vor ridica placutele cu numarul de inmatriculare pana la indeplinirea conditiilor legale pentru continuarea transportului. Placutele cu numarul de inmatriculare se retin in baza unui proces-verbal intocmit in doua exemplare, pe care le semneaza personalul cu atributii de control si conducatorul auto. In cazul in care conducatorul auto refuza se semneze si/sau sa primeasca un exemplar, agentul constatator va consemna acest lucru in procesul-verbal. Pe exemplarul procesului-verbal de retinere a placutelor cu numarul de inmatriculare care se pastreaza de catre agentul constatator se consemneaza si returnarea acestora;
c) conducatorul auto al operatorului de transport rutier strain/intreprinderii de transport rutier in cont propriu straine va fi indrumat sa achite contravaloarea amenzii aplicate in conditiile prevazute de reglementarile in vigoare sau sa achite contravaloarea unei sume egale cu aceasta intr-un cont disponibil deschis pe numele I.S.C.T.R. la Trezoreria Statului, sectorul 1, in conformitate cu art. 28 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, urmand ca aceasta suma sa se restituie sau sa se vireze, dupa caz, in conturile corespunzatoare de venituri bugetare, conform hotararii definitive a instantei judecatoresti;
d) permisiunea privind reluarea efectuarii transportului se acorda cu conditia achitarii amenzii aplicate sau a achitarii unei sume egale cu amenda, precum si a indeplinirii conditiilor legale pentru continuarea efectuarii transportului.
(2) La efectuarea controlului in trafic, personalul cu atributii de inspectie si control are dreptul, in conditiile legii, sa suspende dreptul de utilizare a vehiculului prin retinerea placutelor de inmatriculare si a certificatului de inmatriculare.
(3) La efectuarea controlului in trafic, personalul cu atributii de inspectie si control are dreptul, in conditiile legii, sa retina unul sau mai multe dintre urmatoarele documente: licenta de transport/licenta comunitara, copia conforma a acesteia, certificatul de transport in cont propriu, copia conforma a acestuia, autorizatia pentru transportul rutier national contra cost, copia conforma a acesteia, licenta de traseu, autorizatia speciala de transport, autorizatia de transport international sau documentul de transport de persoane prin servicii ocazionale, precum si alte documente in legatura cu desfasurarea activitatii de transport rutier ori a activitatii de pregatire a persoanelor in vederea obtinerii permisului de conducere."

4. La articolul 11, dupa alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu urmatorul cuprins:
"(6) Pentru indeplinirea atributiilor prevazute la alin. (1), I.S.C.T.R. are acces la interfata publica conectata la Sistemul de informare al pietei interne (IMI) instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1.024/2012 al Parlamentului European si al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind cooperarea administrativa prin intermediul Sistemului de informare al pietei interne si de abrogare a Deciziei 2008/49/CE a Comisiei («Regulamentul IMI»)."

Art. IV. – Legea nr. 16/2017 privind detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 196 din 21 martie 2017, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 1, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1. – (1) Prezenta lege instituie un cadru comun de dispozitii, masuri si mecanisme de control, aplicabile pe teritoriul Romaniei detasarii salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale, inclusiv masurile de prevenire si sanctionare a oricarui abuz ori a eludarii acestora, precum si norme specifice privind anumite aspecte referitoare la detasarea conducatorilor auto in sectorul transportului rutier."

2. La articolul 2 alineatul (1), dupa litera y) se introduc doua noi litere, literele z) si aa), cu urmatorul cuprins:
"z) transport rutier bilateral de persoane - operatiune de transport rutier bilateral efectuata in cadrul unui serviciu ocazional sau regulat de transport rutier international de persoane, astfel cum sunt definite in Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piata internationala a serviciilor de transport cu autocarul si autobuzul si de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006, atunci cand un conducator auto efectueaza oricare dintre urmatoarele operatiuni: imbarca persoane in statul membru de stabilire si le debarca intr-un alt stat membru sau intr-o tara terta, imbarca persoane intr-un stat membru sau intr-o tara terta si le debarca in statul membru de stabilire sau imbarca si debarca persoane in statul membru de stabilire in scopul efectuarii de excursii locale intr-un alt stat membru sau intr-o tara terta, in conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009;
aa) transport rutier bilateral de marfuri - deplasare de marfuri, pe baza unui contract de transport, din statul membru de stabilire al intreprinderii sau al operatorului de transport rutier, astfel cum este definit la art. 2 pct. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, al carei/carui angajat este conducatorul auto sau dintr-o tara terta catre Romania sau din Romania catre statul membru de stabilire sau o tara terta."

3. Dupa articolul 52 se introduc doua noi articole, articolele 53 si 54, cu urmatorul cuprins:
"Art. 53. – (1) In intelesul prezentei legi, conducatorii auto angajati de intreprinderile mentionate la art. 3, care aplica masurile cu caracter transnational de la art. 5 alin. (1) lit. a) sau alin. (2) lit. a), nu sunt considerati salariati detasati pe teritoriul Romaniei, respectiv de pe teritoriul Romaniei, atunci cand:
a) efectueaza operatiuni de transport rutier bilateral de marfuri;
b) efectueaza, pe langa efectuarea unei operatiuni de transport rutier bilateral, o activitate de incarcare si/sau descarcare in statele membre sau in tarile terte pe care le tranziteaza, cu conditia ca acesta sa nu incarce marfuri si sa le descarce in acelasi stat membru;
c) efectueaza maximum doua activitati suplimentare de incarcare si/sau descarcare in statele membre sau in tarile terte pe care le tranziteaza, cu conditia de a nu incarca sau descarca marfuri in acelasi stat membru, atunci cand operatiunea de transport rutier bilateral inceputa in statul membru de stabilire, in cursul careia nu a fost efectuata nicio activitate suplimentara, este urmata de o operatiune de transport rutier bilateral catre statul membru de stabilire;
d) efectueaza operatiuni de transport rutier bilateral de persoane;
e) in cadrul transportului rutier bilateral de persoane efectueaza o imbarcare de persoane si/sau o debarcare de persoane in statele membre sau in tarile terte pe care le traverseaza, cu conditia ca acesta sa nu ofere servicii de transport de persoane intre doua puncte din statul membru traversat. Aceleasi dispozitii se aplica si calatoriei de intoarcere;
f) tranziteaza teritoriul unui stat membru, fara a incarca sau a descarca marfuri ori fara a imbarca sau a debarca persoane;
g) efectueaza segmentul rutier initial sau final al unei operatiuni de transport combinat, astfel cum este definita la art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 88/1999 privind stabilirea unor reguli pentru transportul combinat de marfuri, aprobata cu modificari prin Legea nr. 401/2002, in cazul in care segmentul rutier, luat separat, reprezinta o operatiune de transport bilateral de marfuri.
(2) Exceptiile pentru activitatile suplimentare prevazute la alin. (1) lit. b), c) si e) se aplica numai pana la data de la care tahografele inteligente ce respecta cerinta de a inregistra trecerile frontierei si activitatile suplimentare, mentionate la art. 8 alin. (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 165/2014, trebuie sa fie montate in vehiculele inmatriculate pentru prima data intr-un stat membru, in temeiul art. 8 alin. (1) al patrulea paragraf din regulamentul respectiv.
(3) Incepand cu data mentionata la alin. (2) exceptarile pentru activitatile suplimentare prevazute la alin. (1) lit. b), c) si e) se aplica doar conducatorilor auto care utilizeaza vehicule echipate cu tahografe inteligente, potrivit prevederilor art. 8, 9 si 10 din Regulamentul UE nr. 165/2014.
Art. 54
Conducatorii auto care efectueaza operatiuni de cabotaj, astfel cum sunt definite in Regulamentele (CE) nr. 1.072/2009 si (CE) nr. 1.073/2009, sunt considerati ca fiind salariati detasati pe teritoriul Romaniei/de pe teritoriul Romaniei si intra in domeniul de aplicare a prezentei legi."

4. La articolul 61, dupa alineatul (7) se introduc trei noi alineate, alineatele (8)-(10), cu urmatorul cuprins:
"(8) Prin exceptie de la prevederile alin. (5), la stabilirea duratei detasarii transnationale a conducatorilor auto pe teritoriul Romaniei se considera ca o detasare se incheie atunci cand conducatorul auto paraseste teritoriul Romaniei in cursul efectuarii transportului rutier international de marfuri sau de persoane.
(9) Prin exceptie de la prevederile alin. (6), in cazul conducatorilor auto detasati pe teritoriul Romaniei, perioada de detasare nu se cumuleaza cu perioadele de detasare anterioare, in contextul in care astfel de operatiuni de transport rutier international sunt efectuate de acelasi conducator auto sau de un alt conducator auto pe care acesta il inlocuieste.
(10) Exceptiile si normele specifice mentionate la alin. (8) si (9) se aplica numai in cazul conducatorilor auto angajati de intreprinderile mentionate la art. 3 lit. a), care aplica masura cu caracter transnational de la art. 5 alin. (1) lit. a)."

5. La articolul 82, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
"(3) La stabilirea duratei detasarii transnationale, in cazul conducatorilor auto angajati de intreprinderile mentionate la art. 3 lit. b), care aplica masura cu caracter transnational de la art. 5 alin. (2) lit. a), se considera ca o detasare se incheie atunci cand conducatorul auto paraseste statul membru gazda in cursul efectuarii transportului rutier international de marfuri sau de persoane. Respectiva perioada de detasare nu se cumuleaza cu perioadele de detasare anterioare in contextul unor astfel de operatiuni internationale efectuate de acelasi conducator auto sau de un alt conducator auto pe care acesta il inlocuieste."

6. La articolul 113, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmatorul cuprins:
"(4) Suplimentar fata de obligatiile stabilite la alin. (1) si (2), angajatorii au obligatia de a-i informa pe salariatii angajati in functia de conducator auto cu privire la drepturile si obligatiile lor, prevazute de prezenta lege si de Directiva 2020/1.057/UE, prin afisarea acestor informatii la sediul intreprinderii."

7. La articolul 13, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu urmatorul cuprins:
"(2) Intreprinderile de transport rutier stabilite intr-o tara terta si care detaseaza conducatori auto pe teritoriul Romaniei nu beneficiaza de un tratament mai favorabil decat cele stabilite intr-un stat membru, inclusiv atunci cand efectueaza operatiuni de transport in temeiul unor acorduri rutiere bilaterale sau multilaterale prin care se acorda acces la piata Uniunii Europene sau la parti ale acesteia."

8. Dupa articolul 24 se introduc trei noi articole, articolele 241-243, cu urmatorul cuprins:
"Art. 241. – (1) Autoritatile competente din Romania in domeniul detasarii conducatorilor auto, conform atributiilor ce le revin, prevazute de legislatia in vigoare sunt Inspectoratul de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier - I.S.C.T.R. si Inspectia Muncii.
(2) Prin exceptie de la prevederile art. 24, I.S.C.T.R. si Inspectia Muncii impun numai urmatoarele cerinte administrative si masuri de control in cazul salariatilor care desfasoara activitate de conducator auto, detasati pe teritoriul Romaniei:
a) obligatia pentru intreprinderile prevazute la art. 3 lit. a), care detaseaza conducatori auto pe teritoriul Romaniei, de a comunica Inspectiei Muncii o declaratie de detasare cel tarziu la data inceperii detasarii, prin intermediul unui formular standard multilingv al interfetei publice conectate la Sistemul de informare al pietei interne (IMI), instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1.024/2012, si de a mentine la zi declaratiile de detasare. Declaratia de detasare trebuie sa contina informatii cu privire la:
1. identitatea intreprinderii/operatorului de transport rutier, cel putin sub forma numarului licentei comunitare, atunci cand acesta este disponibil;
2. datele de contact ale managerului de transport sau ale unei alte persoane de contact din statul membru de stabilire, care sa asigure legatura cu autoritatile de control din Romania si sa trimita si sa primeasca documente sau comunicari;
3. identitatea, adresa locului de resedinta si numarul permisului de conducere ale conducatorului auto;
4. data de incepere a contractului de munca al conducatorului auto si legea aplicabila contractului de munca;
5. datele preconizate de incepere si de incheiere a detasarii;
6. numerele de inmatriculare ale autovehiculelor;
7. daca serviciile de transport efectuate sunt transportul rutier international de marfuri, transportul rutier international de persoane sau operatiunile de cabotaj;
b) obligatia pentru intreprinderile prevazute la art. 3 lit. a), care detaseaza conducatori auto pe teritoriul Romaniei, de a se asigura ca respectivii conducatori auto au la dispozitie, pe suport hartie sau in format electronic, precum si obligatia acestor conducatori auto de a pastra si de a pune la dispozitia inspectorilor I.S.C.T.R., atunci cand li se solicita in trafic, urmatoarele documente:
1. o copie a declaratiei de detasare transmise prin intermediul IMI;
2. dovezi ale operatiunilor de transport care se desfasoara pe teritoriul Romaniei, cum ar fi o scrisoare electronica de trasura (e-CMR) sau dovezile mentionate la art. 8 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009;
3. inregistrarile tahografului, in special simbolurile de tara ale statelor membre in care conducatorul auto a fost prezent atunci cand a efectuat operatiuni de transport rutier international sau operatiuni de cabotaj, in conformitate cu cerintele de inregistrare si de pastrare a evidentelor prevazute de Regulamentele (CE) nr. 561/2006 si (UE) nr. 165/2014;
c) obligatia pentru intreprinderile prevazute la art. 3 lit. a) care detaseaza conducatori auto pe teritoriul Romaniei de a transmite, prin intermediul interfetei publice conectate la IMI, reglementata prin Regulamentul de punere in aplicare (UE) 2021/2.179 al Comisiei din 9 decembrie 2021 privind functionalitatile interfetei publice conectate la Sistemul de informare al pietei interne pentru detasarea conducatorilor auto in sectorul transportului rutier, dupa terminarea perioadei de detasare, la solicitarea directa a Inspectiei Muncii urmatoarele documente, dupa caz:
1. copii ale documentelor mentionate la lit. b) pct. 2 si 3;
2. documente privind remuneratia conducatorului auto aferente perioadei de detasare;
3. contractul sau de munca sau un document echivalent in intelesul art. 3 din Directiva 2019/1.152/UE/CEE din 20 iunie 2019 privind transparenta si previzibilitatea conditiilor de munca in Uniunea Europeana;
4. fisele de prezenta referitoare la activitatea conducatorului auto;
5. dovezile de plata.
(3) Intreprinderile prevazute la art. 3 lit. a) care detaseaza conducatori auto pe teritoriul Romaniei transmit documentele solicitate conform alin. (2) lit. c), prin intermediul interfetei publice conectate la IMI, in cel tarziu opt saptamani de la data solicitarii.
(4) In cazul in care intreprinderea/operatorul de transport rutier nu prezinta documentatia solicitata in termenul precizat, Inspectia Muncii poate solicita asistenta, prin intermediul IMI, autoritatilor competente ale statului membru de stabilire.
(5) Inspectorii de munca au competenta de a solicita intreprinderii/operatorului de transport rutier roman dovezi ale operatiunilor de transport care au loc pe teritoriul altui stat membru sau al Confederatiei Elvetiene, cum ar fi o scrisoare electronica de trasura (e-CMR), precum si inregistrarile tahografului.
(6) Exceptiile si normele specifice mentionate la alin. (2)-(4) se aplica numai in cazul conducatorilor auto angajati de intreprinderile mentionate la art. 3 lit. a), care aplica masura cu caracter transnational de la art. 5 alin. (1) lit. a).
Art. 242. –(1) In cazul in care autoritatile competente din statul membru gazda transmit Inspectiei Muncii o cerere de asistenta privind furnizarea documentelor mentionate la art. 241 alin. (2) lit. c), potrivit prevederilor art. 22 alin. (5), Inspectia Muncii furnizeaza documentatia solicitata in termen de 25 de zile lucratoare de la data primirii cererii de asistenta reciproca.
(2) Inspectorii de munca au competenta de a solicita operatorului roman de transport rutier dovezi ale operatiunilor de transport care au loc pe teritoriul statului membru gazda, cum ar fi o scrisoare electronica de trasura (e-CMR), precum si inregistrarile tahografului.
Art. 243. – In scopul de a stabili daca un conducator auto se incadreaza in situatiile prevazute la art. 53 si/sau la art. 54, conducatorul auto are obligatia de a pastra si a pune la dispozitia I.S.C.T.R. atunci cand i se solicita acest lucru cu ocazia controlului in trafic, pe suport hartie sau in format electronic, dovezi privind operatiunile de transport relevante, cum ar fi o scrisoare electronica de trasura (e-CMR) sau dovezile mentionate la art. 8 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, si inregistrari ale tahografului."

9. La articolul 48, dupa alineatul (4) se introduc sase noi alineate, alineatele (5)-(10), cu urmatorul cuprins:
"(5) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda contraventionala de la 10.000 lei la 15.000 lei incalcarea de catre operatorul de transport rutier a obligatiei de a comunica declaratia de detasare in termenul prevazut la art. 241 alin. (2) lit. a).
(6) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda contraventionala de la 10.000 lei la 15.000 lei incalcarea de catre operatorul de transport rutier a obligatiei prevazute la art. 241 alin. (3).
(7) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda contraventionala de la 10.000 lei la 15.000 lei necompletarea declaratiei de detasare cu toate elementele prevazute la art. 241 alin. (2) lit. a).
(8) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda contraventionala de la 10.000 lei la 15.000 lei neprezentarea de catre conducatorul auto, la solicitarea autoritatilor competente, cu ocazia controalelor efectuate in trafic, a documentelor prevazute la art. 241 alin. (2) lit. b).
(9) In toate cazurile in care, din documentele prezentate la controlul in trafic de catre conducatorul auto, in conditiile art. 241, nu poate fi identificat/a operatorul de transport rutier/intreprinderea, amenda se aplica conducatorului auto.
(10) Contraventiile prevazute la alin. (8) se aplica si expeditorilor, agentilor de expeditie, contractantilor si subcontractantilor, dupa caz, daca se constata ca acestia aveau cunostinta sau ar fi trebuit sa aiba cunostinta de faptul ca serviciile de transport comandate au implicat incalcari ale respectivelor dispozitii."

10. Articolul 49 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 49. – (1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor stabilite potrivit art. 24 alin. (4) si (5), precum si a celor prevazute la art. 47 si art. 48 alin. (1)-(7) se fac de catre inspectorii de munca.
(2) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor stabilite potrivit art. 48 alin. (8) se fac de catre inspectorii din cadrul I.S.C.T.R."

11. La articolul 50, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 50. – (1) Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii, intocmit potrivit legii, pentru contraventiile savarsite in conditiile prevazute la art. 24 alin. (4) si (5), art. 47 si art. 48 alin. (1)-(7), se comunica intreprinderii prevazute la art. 3 lit. a), in conditiile prevazute la alin. (2)-(4)."

12. La articolul 50, dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu urmatorul cuprins:
"(5) Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii, intocmit potrivit legii, pentru contraventia prevazuta la art. 48 alin. (8) se inmaneaza conducatorului auto de catre inspectorii I.S.C.T.R., iar in cazul in care acesta nu achita contravaloarea amenzii contraventionale la momentul controlului, se aplica prevederile art. 9 din Ordonanta Guvernului nr. 26/2011 privind infiintarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier, cu modificarile si completarile ulterioare."
13. Articolul 531 se abroga.

Art. V. – (1) Ordinul prevazut la art. 14 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel cum a fost modificata si completata prin prezenta ordonanta, se emite in 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(2)Normele metodologice prevazute la art. 90 din Ordonanta Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificarile si completarile ulterioare, se actualizeaza in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(3) Ordinul prevazut la art. 5 alin. (10) din Ordonanta Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducatorilor auto si utilizarea aparatelor de inregistrare a activitatii acestora, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel cum a fost modificata si completata prin prezenta ordonanta, se emite in 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Art. VI. – Ministerului Transporturilor si Infrastructurii ii revine sarcina sa notifice prezenta ordonanta Comisiei Europene.

Art. VII. – Prezenta ordonanta intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, cu exceptia art. IV pct. 9-12, care intra in vigoare la 10 zile de la data publicarii.

Prezenta ordonanta transpune prevederile art. 1 alin. (1)-(12), art. 2 pct. 3, 5-9 si 13, art. 5, 6, 8 si 9 din Directiva (UE) 2020/1.057 din 15 iulie 2020 de stabilire a unor norme specifice cu privire la Directiva 96/71/CE si la Directiva 2014/67/UE privind detasarea conducatorilor auto in sectorul transportului rutier si de modificare a Directivei 2006/22/CE in ceea ce priveste cerintele de control si a Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 249 din 31 iulie 2020.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCA
Contrasemneaza:
Viceprim-ministru, ministrul transporturilor si infrastructurii,
Sorin Mihai Grindeanu
Ministrul muncii si solidaritatii sociale,
Marius-Constantin Budai
Ministrul afacerilor externe,
Bogdan Lucian Aurescu



 
Newsletter PortalCodulMuncii.ro

Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul Portalcodulmuncii.ro si primesti cadou Raportul special "3 modele Editabile de Fise de Post si Evaluare"!

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016


Articole similare

Iul252023

Telemunca pentru salariatii care au in intretinere copii in varsta de pana la 11 ani

de PortalCodulMuncii.ro 25 Iul 2023
Legea nr. 241 din 20 iulie 2023 pentru completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial nr. 673 din 21 iulie 2023Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.Articol unic. – Dupa articolul 118 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificarile si completarile ulterioare, se introduce un ...
Apr282023

Protectia avertizorilor in interes public

de Colectiv Portal Codul Muncii 28 Apr 2023
Legea nr. 67 din 28 martie 2023 pentru modificarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 361/2022 privind protectia avertizorilor in interes public, publicata in Monitorul Oficial nr. 257 din 28 martie 2023Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.Articol unic. - La articolul 6 din Legea nr. 361/2022 privind protectia avertizorilor in interes public, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, ...
Feb262023

Obligatiile administratorului judiciar in caz de insolventa, faliment sau lichidare

de PortalCodulMuncii.ro 26 Feb 2023
Legea nr. 26 din 10 ianuarie 2023 pentru modificarea si completarea Legii Arhivelor Nationale nr. 16/1996 si a Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial nr. 30 din 11 ianuarie 2023Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.Art. I. – Legea Arhivelor Nationale nr. 16/1996, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 293 din 22 aprilie 2014, se modifica si ...
Sep302022

Raspundere patrimoniala

de Colectiv Portal Codul Muncii 30 Sep 2022
Decizia nr. 335 din 26 mai 2022 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial nr. 803 din 12 august 2022Valer Dorneanu                          - presedinteCristian ...
x