Legea nr. 156 din 26 iulie 2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate - Delegare. Detasare
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Buna ziua! Sunt Simona, Asistentul tau personal.
Click daca ai nevoie de ajutor!
X
Tine-ma minte

Ati uitat parola? Click aici pentru a recupera user/parola

Nu aveti cont?
X

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

X

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

Contul meu Inregistrare cont Testare gratuita
PortalCodulMuncii.ro
Portal actualizat la 26 Aprilie 2024
Un produs marca Rentrop&Straton

Legea nr. 156 din 26 iulie 2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate

Raspuns oferit de Colectiv Portal Codul Muncii
Colectiv Portal Codul Muncii

Legea nr. 156 din 26 iulie 2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate*) – republicata in Monitorul Oficial nr. 227 din 25 martie 2019

CAPITOLUL I
Dispozitii generale

Art. 1. - Statul roman asigura, in conformitate cu prevederile prezentei legi, protectia cetatenilor romani cu domiciliul in Romania care lucreaza in strainatate.

Art. 2. – (1) Prezenta lege reglementeaza conditiile de functionare, precum si procedura de inregistrare a persoanelor juridice care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei ca agenti de plasare a fortei de munca in strainatate.
(2) Serviciile specializate de plasare a fortei de munca realizate pe teritoriul Romaniei de catre un agent de plasare a fortei de munca in strainatate constau in informarea, consilierea si medierea cetatenilor romani in vederea angajarii acestora in strainatate.
(3) Serviciile prevazute la alin. (2) sunt furnizate de catre agentii de plasare a fortei de munca infiintati pe teritoriul Romaniei sau de catre alti furnizori de servicii de plasare a fortei de munca stabiliti pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decat Romania, sau al Spatiului Economic European, inregistrati in conditiile prevazute de prezenta lege ori, dupa caz, supusi procedurii de notificare.

Art. 3. – In sensul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
a) plasare a fortei de munca - activitate prin care se realizeaza urmatoarele:
1. identificarea locurilor de munca oferite de angajatori, persoane juridice sau persoane fizice din strainatate;
2. constituirea unei banci de date privind solicitantii de locuri de munca si ofertele de locuri de munca in strainatate;
3. publicarea locurilor de munca si a conditiilor de ocupare a acestora;
4. preselectia sau, dupa caz, selectia candidatilor, corespunzator cerintelor locurilor de munca oferite si in concordanta cu pregatirea, aptitudinile si interesele acestora, testarea aptitudinilor, intocmirea si gestionarea dosarului de personal si a documentatiei necesare;
5. Intreprinderea demersurilor pentru angajarea persoanelor selectate pe locurile de munca oferite;
6. punerea in legatura cu angajatori straini a persoanelor care au domiciliul in Romania si care se afla in cautarea unui loc de munca, in vederea stabilirii unui raport de munca;
b) agent de plasare a fortei de munca - persoana juridica constituita in temeiul Legii societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv filialele societatilor comerciale straine, infiintate in Romania potrivit art. 42 si 44 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care are ca activitate principala "Activitati ale agentiilor de plasare a fortei de munca" cod CAEN - 7810, denumita in continuare agent de plasare;
c) mediere - activitatea prin care se realizeaza punerea in legatura a angajatorului strain cu persoana care are domiciliul in Romania si se afla in cautarea unui loc de munca, in vederea stabilirii unui raport de munca, finalizata prin incheierea unui contract individual de munca;
d) interpunere - interventia unui tert ca mijlocitor intre agentul de plasare si angajatorul strain sau persoana mediata, in vederea facilitarii activitatii de mediere;
e) furnizor de servicii de plasare a fortei de munca - persoana juridica stabilita pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decat Romania, sau al Spatiului Economic European, care are dreptul legal de a presta servicii de plasare a fortei de munca in baza legislatiei statului de stabilire, fiind supus, dupa caz, unei proceduri de acreditare, autorizare ori inregistrare pentru prestarea de astfel de servicii;
f) alte categorii de intermediari - orice alta persoana fizica sau juridica;
g) persoana mediata - persoana aflata in cautarea unui loc de munca, cu domiciliul in Romania si care beneficiaza, in vederea angajarii, de activitatea de mediere conform prevederilor prezentei legi.

Art. 4. – (1) Guvernul Romaniei, prin autoritatile competente, va depune diligentele necesare pentru incheierea de acorduri, intelegeri, tratate sau conventii cu autoritati publice similare din alte state, in vederea stabilirii conditiilor de protectie a cetatenilor romani cu domiciliul in Romania care lucreaza in tarile respective.
(2) La negocierea acordurilor, intelegerilor, tratatelor sau conventiilor prevazute la alin. (1), partea romana va urmari respectarea principiului egalitatii de tratament si a reglementarilor aplicabile in ceea ce priveste nivelul salariului minim, durata timpului de lucru si de odihna, conditii generale de munca, sanatate si securitate in munca, asigurarea pentru accidente de munca sau boli profesionale.

Art. 5. – Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice si oficiile consulare, va depune diligentele necesare pentru ca, prin intermediul autoritatilor publice sau al organismelor straine competente, sa se asigure cetatenilor romani prevazuti la art. 1:
a) respectarea, pe durata angajarii, a drepturilor prevazute de legislatia statului de primire, de acordurile, intelegerile si conventiile bilaterale si multilaterale la care Romania si statul de primire sunt parte, precum si a clauzelor contractului individual de munca;
b) aplicarea masurilor de protectie a salariatilor, prevazute de legislatia statului respectiv;
c) solutionarea eventualelor litigii, avand ca obiect respectarea drepturilor cetatenilor romani, potrivit legislatiei statului de primire.

CAPITOLUL II
Activitatea agentilor de plasare a fortei de munca in strainatate

Art. 6. – (1) Agentii de plasare desfasoara activitati de mediere a cetatenilor romani, cu domiciliul in Romania, care solicita sa lucreze pe baza ofertelor ferme de locuri de munca transmise din strainatate de catre persoane juridice sau fizice, in calitate de angajatori.
(2) Interpunerea altor categorii de intermediari intre agentul de plasare, persoana mediata si angajatorul strain este interzisa.

Art. 7. – Agentii de plasare au obligatia sa prelucreze datele cu caracter personal ale cetatenilor romani cu domiciliul in Romania care solicita locuri de munca in strainatate, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare**) .

Art. 8. – (1) Agentii de plasare desfasoara pe teritoriul Romaniei activitatea de mediere in vederea angajarii cetatenilor romani in strainatate daca indeplinesc, in mod cumulativ, urmatoarele conditii:
a) s-au inregistrat la inspectoratul teritorial de munca in a carui raza teritoriala isi au sediul, in conditiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi;
b) au incheiat cu persoane juridice sau fizice, stabilite intr-un alt stat decat Romania, care au calitate de angajator conform legislatiei statului respectiv, contracte care contin oferte ferme de locuri de munca;
c) dispun de spatiul si dotarile necesare pentru buna desfasurare a activitatii;
d) au incadrat in munca personal calificat in domeniul resurselor umane care face dovada experientei in recrutare de personal;
e) nu au fost condamnati definitiv pentru o infractiune savarsita cu intentie, prevazuta de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificarile si completarile ulterioare, incompatibila cu activitatea pe care urmeaza sa o desfasoare;
f) nu se afla in faliment;
g) nu se afla in dizolvare.
(2) Furnizorii de servicii de plasare a fortei de munca pot desfasura activitatea de plasare pe teritoriul Romaniei daca au notificat inspectoratul teritorial de munca in a carui raza teritoriala urmeaza sa desfasoare activitatile specifice in conditiile art. 10 alin. (1) -(3) .
(3) Dupa inregistrarea la inspectoratul teritorial de munca conform alin. (1) lit. a), agentii de plasare au obligatia de a organiza o baza de date care sa contina:
a) ofertele ferme de locuri de munca din strainatate, cu toate specificatiile acestora, atat in limba statului de destinatie sau intr-o alta limba de circulatie internationala, cat si in limba romana;
b) informatii referitoare la conditiile de ocupare a locurilor de munca;
c) datele de identificare ale solicitantilor locurilor de munca, precum si datele referitoare la calificarile si aptitudinile acestora.
(4) Pentru medierea cetatenilor romani in vederea angajarii in strainatate, agentii de plasare incheie cu solicitantii locurilor de munca contracte de mediere in forma scrisa, al caror continut este stabilit prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(5) Agentii de plasare efectueaza in mod gratuit activitati de mediere a cetatenilor romani in vederea angajarii in strainatate, fara perceperea de la acestia de comisioane, tarife sau taxe.

Art. 9. – (1) In vederea inregistrarii la inspectoratele teritoriale de munca, agentii de plasare trebuie sa prezinte urmatoarele documente:
a) certificatul constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului, din care sa rezulte ca au ca activitate principala "Activitati ale agentiilor de plasare a fortei de munca" cod CAEN - 7810;
b) dovada inregistrarii la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal ca operator de date cu caracter personal, in conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001, cu modificarile si completarile ulterioare**) ;
c) alte documente, stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) Agentii de plasare care se supun procedurii de inregistrare, potrivit prezentei legi, au obligatia de a notifica infiintarea de filiale, sucursale ori alte sedii secundare, anterior inceperii prestarii de activitati in cadrul acestora, atat inspectoratului teritorial de munca unde sunt inregistrati, cat si inspectoratului teritorial de munca in a carui raza teritoriala functioneaza respectivele sedii secundare, in termen de 5 zile lucratoare de la data emiterii, de catre Oficiul National al Registrului Comertului, a documentului prin care se atesta infiintarea acestora.

Art. 10. – (1) In vederea prestarii, cu caracter permanent in Romania, a serviciilor prevazute la art. 2 alin. (2), furnizorii de servicii de plasare a fortei de munca au obligatia de a notifica inspectoratul teritorial de munca in a carui raza teritoriala au stabilit un sediu permanent in Romania, potrivit legii, anterior inceperii prestarii acestor servicii, in conditiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) In vederea prestarii transfrontaliere, cu caracter temporar sau ocazional in Romania, a serviciilor prevazute la art. 2 alin. (2), furnizorii de servicii de plasare a fortei de munca au obligatia de a notifica inspectoratele teritoriale de munca in a caror raza teritoriala intentioneaza sa isi desfasoare activitatea pe teritoriul Romaniei, in conditiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Furnizorii de servicii de plasare a fortei de munca prevazuti la alin. (1) au obligatia de a notifica infiintarea pe teritoriul Romaniei de filiale, sucursale ori alte sedii secundare, ale caror activitati intra in sfera de aplicare a prezentei legi, inspectoratelor teritoriale de munca in a caror raza teritoriala functioneaza respectivele filiale, sucursale ori sedii, anterior inceperii prestarii activitatii in cadrul acestora, in conditiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 11. – (1) Ofertele ferme din contractele prevazute la art. 8 alin. (1) lit. b) vor cuprinde cel putin urmatoarele elemente:
a) datele de identificare ale angajatorului strain;
b) durata ofertei ferme;
c) numarul locurilor de munca din strainatate continute de ofertele ferme;
d) functia, meseria sau ocupatia;
e) durata angajarii, conditiile de angajare, de incetare a angajarii sau de reangajare;
f) durata timpului de munca si de repaus;
g) tariful orar si/sau salariul lunar, moneda in care se efectueaza plata, modalitatile de plata si datele de plata a salariului;
h) sporuri, ore suplimentare si alte drepturi salariale;
i) cazurile in care pot fi urmarite drepturile salariale;
j) durata, modul de acordare si drepturile banesti aferente concediului de odihna;
k) conditiile de munca si de clima, masurile de sanatate si securitate in munca;
l) asigurarea medicala si de viata a angajatilor romani, in aceleasi conditii cu cetatenii din tara de destinatie;
m) acordarea de despagubiri in caz de boli profesionale, accidente de munca sau deces;
n) conditiile de cazare sau, dupa caz, de inchiriere a unei locuinte si de asigurare a hranei;
o) conditiile de transport si de repatriere a salariatilor romani, inclusiv in caz de boli profesionale, accidente de munca sau deces;
p) obiceiurile locului si orice alte aspecte specifice de natura a pune in pericol viata, libertatea sau siguranta salariatilor romani;
q) taxele, impozitele si contributiile care greveaza asupra veniturilor angajatilor cetateni romani, asigurandu-se, dupa caz, evitarea dublei impuneri sau a dublei perceperi de contributii de asigurari sociale;
r) datele de contact ale ambasadelor/misiunilor diplomatice ale Romaniei in statul de destinatie.
(2) Agentii de plasare au obligatia de a asigura includerea elementelor prevazute la alin. (1) lit. a), d) -r) in contractul de mediere si in contractul individual de munca sau, dupa caz, in documentul echivalent acestuia pentru statele prevazute la art. 12 alin. (2), incheiat intre angajatorul strain si salariatul cetatean roman, cu respectarea legislatiei statului pe teritoriul caruia urmeaza sa fie angajat.

Art. 12. – (1) Pentru statele in care contractele individuale de munca se incheie, potrivit legislatiei aplicabile in statul respectiv, in forma scrisa, agentii de plasare au obligatia de a asigura incheierea acestora de catre parti atat in limba statului in care se afla stabilit sau isi desfasoara activitatea angajatorul, cat si in limba romana, inainte de plecarea salariatului din Romania.
(2) Pentru statele in care forma de angajare nu se realizeaza prin incheierea unui contract de munca, agentii de plasare au obligatia de a asigura comunicarea, catre salariatul cetatean roman, inainte de plecarea acestuia din Romania, a documentului echivalent contractului de munca potrivit legislatiei statului de destinatie, atat in limba romana, cat si in limba statului in care se afla stabilit sau isi desfasoara activitatea angajatorul.
(3) Agentii de plasare vor pastra la sediul social sau, dupa caz, la sediile secundare cate o copie, in limba romana si in limba statului in care se afla stabilit sau isi desfasoara activitatea angajatorul, a contractului individual de munca, semnat de parti conform alin. (1), sau, dupa caz, un exemplar al documentului prevazut la alin. (2), pe care au obligatia de a le pune la dispozitia inspectorilor de munca, cu ocazia controlului.

Art. 13. – (1) Agentii de plasare au obligatia de a transmite, trimestrial, inspectoratului teritorial de munca in a carui raza teritoriala isi desfasoara activitatea, pana la sfarsitul lunii urmatoare trimestrului incheiat, situatia privind contractele de mediere incheiate si persoanele angajate in strainatate, conform modelului stabilit prin normele de aplicare a prezentei legi.
(2) Inspectia Muncii centralizeaza situatiile prevazute la alin. (1) si le pune la dispozitia Ministerului Afacerilor Externe in vederea facilitarii acordarii de asistenta si protectie consulara in beneficiul persoanelor mediate si angajate in strainatate.
(3) Situatiile prevazute la alin. (1) sunt administrate cu respectarea regimului juridic specific datelor cu caracter personal.
(4) Inspectia Muncii pune la dispozitia Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, la cerere, situatia privind persoanele mediate si angajate in strainatate.

Art. 14. – Cetatenii romani care lucreaza in strainatate si sunt incadrati pe locurile de munca prevazute in contractele care contin oferte ferme de locuri de munca, reglementate la art. 8 alin. (1) lit. b), beneficiaza in tara, in conditiile legii, de prestatiile acordate de sistemul asigurarilor sociale de sanatate, sistemul asigurarilor pentru somaj sau de sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, daca, in temeiul contractelor individuale de asigurare incheiate cu institutiile competente din Romania, platesc contributiile corespunzatoare stabilite pe baza declaratiilor privind veniturile lunare realizate in strainatate sau in conditiile prevederilor acordurilor bilaterale in domeniul securitatii sociale incheiate de Romania cu alte state.

Art. 15. – In cazurile in care misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei sunt sesizatede catre cetatenii romani angajati in strainatate cu privire la incalcarea legislatiei aplicabile in materie de dreptul muncii si a clauzelor contractului individual de munca, acestea transmit sesizarile respective autoritatilor locale competente ale statului pe teritoriul caruia isi desfasoara activitatea angajatorul.

Art. 16. – In cazul plasarii in strainatate a unor cetateni romani fara indeplinirea conditiilor prevazute la art. 11 alin. (2) si art. 12, agentii de plasare sunt obligati sa suporte costurile aferente repatrierii cetatenilor romani in cauza, in baza documentelor justificative.

Art. 17. – In cazul plasarii in strainatate a unor cetateni romani care, dupa semnarea contractului de mediere, nu isi respecta obligatiile ce decurg din acestea, lucratorii sunt obligati sa achite contravaloarea cheltuielilor efectuate de agentul de plasare, in baza documentelor justificative, fara ca aceasta suma sa depaseasca 200 euro/lucrator.

Art. 18. – Controlul indeplinirii conditiilor prevazute la art. 8-13 si al activitatii desfasurate de agentii de plasare a fortei de munca se realizeaza de inspectorii de munca

CAPITOLUL III
Contraventii

Art. 19. – (1) Constituie contraventii urmatoarele fapte si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
a) exercitarea de catre agentii de plasare a fortei de munca a activitatii de mediere in vederea angajarii cetatenilor romani in strainatate, cu incalcarea prevederilor art. 6 si art. 8 alin. (1), (2), (4) si (5), cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei;
b) exercitarea de catre agentii de plasare a fortei de munca a activitatii de mediere in vederea angajarii cetatenilor romani in strainatate, cu incalcarea prevederilor art. 11, cu amenda de la 7.000 lei la 10.000 lei;
c) organizarea unei baze de date cu incalcarea prevederilor art. 8 alin. (3) de catre agentii de plasare, cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei;
d) incalcarea dispozitiilor art. 10, cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei;
e) incalcarea dispozitiilor art. 12, cu amenda de la 7.000 lei la 10.000 lei;
f) exercitarea activitatii de mediere in vederea angajarii cetatenilor romani in strainatate de catre alte persoane juridice sau de catre persoane fizice, in afara agentilor de plasare, cu amenda de la 25.000 lei la 40.000 lei;
g) netransmiterea situatiei trimestriale, in conditiile prevazute la art. 13 alin. (1), cu amenda de la 3.000 lei la 5.000 lei.
(2) Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor prevazute la alin. (1) se fac de catre inspectorii de munca.

CAPITOLUL IV
Dispozitii finale

Art. 20. - In aplicarea dispozitiilor prezentei legi Ministerul Muncii si Protectiei Sociale si Ministerul Afacerilor Externe vor elabora norme metodologice, care vor fi supuse aprobarii prin hotarare a Guvernului, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a acesteia***) .

Art. 21. – Dispozitiile din prezenta lege, referitoare la raspunderea contraventionala, se completeaza cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 22. – Dispozitiile art. 14 se aplica si cetatenilor romani care lucreaza in strainatate in baza unui contract individual de munca incheiat cu o persoana fizica sau juridica straina, aflat in executare la data intrarii in vigoare a prezentei legi.

Art. 23. – La data intrarii in vigoare a prezentei legi orice dispozitii contrare se abroga.
_______
NOTA
Reproducem mai jos prevederile art. II-IV din Legea nr. 232/2017, care nu sunt incluse in forma republicabila a Legii nr. 156/2000 si care se aplica, in continuare, ca dispozitii proprii ale actului modificator:
"- Art. II. – (1) Agentii de plasare a fortei de munca sau furnizorii de servicii prevazuti la art. 11 alin. (3) ****) din Legea nr. 156/2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate, republicata, astfel cum a fost modificata si completata prin prezenta lege, care, la data intrarii in vigoare a acesteia, sunt inregistrati la inspectoratul teritorial de munca in a carui raza isi au sediul, au obligatia de a se inregistra in termen de 60 de zile calendaristice de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, in conditiile stabilite potrivit acesteia.
(2) Inspectia Muncii verifica indeplinirea obligatiei prevazute la alin. (1) .
- Art. III. – In cuprinsul actelor normative in vigoare, sintagma «agentul de ocupare a fortei de munca» se inlocuieste cu sintagma «agentul de plasare a fortei de munca», in sensul Legii nr. 156/2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate, republicata, astfel cum a fost modificata si completata prin prezenta lege.
- Art. IV. – (1) Prezenta lege intra in vigoare la 90 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, cu exceptia art. 13*****), care se aplica de la data intrarii in vigoare a hotararii Guvernului prevazute la alin. (2) ******) .
(2) In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii si Justitiei Sociale, in baza propunerilor Inspectiei Muncii si ale Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, va supune Guvernului, spre aprobare, modificarea in mod corespunzator a Hotararii Guvernului nr. 384/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate, cu modificarile si completarile ulterioare."
_______
*) Republicata in temeiul dispozitiilor art. V din Legea nr. 232/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr. 156/2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 961 din 5 decembrie 2017, dandu-se textelor o noua numerotare.
Legea nr. 156/2000 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 364 din 4 august 2000 si a mai fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 5 mai 2009.
**) Legea nr. 677/2001 a fost abrogata prin art. V alin. (1) din Legea nr. 129/2018 pentru modificarea si completarea Legii nr. 102/2005 privind infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, precum si pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 503 din 19 iunie 2018.
Toate trimiterile la Legea nr. 677/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, din actele normative se interpreteaza ca trimiteri la Regulamentul general privind protectia datelor si la legislatia de punere in aplicare a acestuia, conform art. V alin. (2) din Legea nr. 129/2018.
***) Hotararea Guvernului nr. 384/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 208 din 24 aprilie 2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
****) - Art. 11 alin. (3) a devenit in forma republicata art. 2.
*****) -Art. 13 a devenit in forma republicata art. 19.
******) A se vedea Hotararea Guvernului nr. 723/2018 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 384/2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 815 din 24 septembrie 2018.

 

Newsletter PortalCodulMuncii.ro

Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul Portalcodulmuncii.ro si primesti cadou Raportul special "3 modele Editabile de Fise de Post si Evaluare"!

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016


Articole similare

Mar262024

Incadrarea in munca si detasarea strainilor pe teritoriul Romaniei

de Andreea Voiculescu 26 Mar 2024
Hotararea Guvernului nr. 1.338 din 29 decembrie 2023 privind stabilirea contingentului de lucratori straini nou-admisi pe piata fortei de munca in anul 2024, publicata in Monitorul Oficial nr. 7 din 4 ianuarie 2024 In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 29 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2014 privind incadrarea in munca si detasarea strainilor pe ...
Iun302023

Drepturile salariatului detasat

de Colectiv Portal Codul Muncii 30 Iun 2023
Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 23 din 27 martie 2023 in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizand modul de interpretare a dispozitiilor art. 47 alin. (1) si (2) si art. 256 alin. (1) din Codul muncii, raportate la dispozitiile art. 1 alin. (1), (3) si (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind detasarea si drepturile salariatului ...
Iun302023

Procedura privind reincadrarea fiscala a sumelor acordate sub forma indemnizatiei de delegare

de Colectiv Portal Codul Muncii 30 Iun 2023
Ordinul comun al ministrului muncii si solidaritatii sociale si al ministrului finantelor nr. 874 din 31 martie 2023/nr. 1429 din 26 aprilie 2023 privind aprobarea procedurii de aplicare a prevederilor art. IV alin. (1) si (2) din Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligatii fiscale si pentru modificarea unor acte normative, publicat in Monitorul Oficial nr. 395 din 9 mai 2023In temeiul art. ...
Apr282023

Actualizarea cuantumului indemnizatiei de delegare detasare si a cuantumului alocatiei de cazare

de Colectiv Portal Codul Muncii 28 Apr 2023
Ordinul ministrului finantelor nr. 1.235 din 28 martie 2023 pentru actualizarea cuantumului indemnizatiei de delegare/detasare si a cuantumului alocatiei de cazare prevazute in anexa la Hotararea Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile si obligatiile personalului autoritatilor si institutiilor publice pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, precum si in cazul deplasarii in ...
Ian282023

Incadrarea in munca si detasarea strainilor pe teritoriul Romaniei

de PortalCodulMuncii.ro 28 Ian 2023
Legea nr. 382 din 29 decembrie 2022 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2022 pentru modificarea art. 17 din Ordonanta Guvernului nr. 25/2014 privind incadrarea in munca si detasarea strainilor pe teritoriul Romaniei si pentru modificarea si completarea unor acte normative privind regimul strainilor in Romania, publicata in Monitorul Oficial nr. 1.276 din 30 decembrie ...
x